Uneori ploua

Ati fost vreodata intr-o vacanta si a plouat mai tot timpul? O ploaie marunta, rece, iritanta care parca facea totul sa inunde fragila fericire programata un an si cumparata din timp, astfel ca nimic, absolut nimic sa nu intervina? Ati simtit cumva ca norii rad in hohote si va striga sfidator: "Acum sa te vad! O sa ploua cat vrem noi!"? 

Asa am simtit eu la Stresa, de parca ar fi picat cerul pe mine, la propriu! Am ajuns pe malul lacului Maggiore si nu se vedea nimic in jur, doar nori, ceata si miliarde de picaturi de ploaie rea. "Ce facem?" a intrebat el. Eu cand sunt trista nu vorbesc. Deloc. Nu raspund nici la intrebari simple si nu pentru ca ma supar pe toata lumea ca un copil razgaiat, ci pentru ca ma prabusesc inauntru si nu vreau sa trag pe nimeni acolo. Si ce mult imi dorisem sa ajung la Stresa...

"Mergem in recunoastere! Cat poate sa ploua?" si-a raspuns singur. Bineinteles ca nu aveam umbrela. Sa te duci intr-un loc fermecator, in plin august si cu atat de multe forecasturi de vreme analizate, cu umbrela? Cand am iesit din hotel, baiatul de la receptie ne-a dat o umbrela mare pentru amandoi. Ne privea cu compasiune si l-am urat pe loc pentru asta. 

Ne-am intors tarziu. Am descoperit strazi inguste si elegante, case zvelte si cochete. Am baut cafea intr-o cafenea care a devenit "a noastra" si am mancat tiramisu pe saturate, iar umbrela ne obliga sa mergem atat de aproape unul de altul. 

A plouat tare si a doua zi, dar ne-am facut curaj si ne-am apropiat de un barcagiu intrebandu-l daca ne duce pe insule. Aceeasi compasiune in privire. "No, not today!". Batea vantul ca niciodata in august. Oricum negura era din nou, prea groasa ca sa putem vedea ceva. Si am plecat cu trenul la Locarno. Apoi in Verbania. Si am asteptat sa vina timpul potrivit ca Isola Madre sa ne primeasca. A plouat in fiecare zi din cele cinci petrecute acolo. Dar ne-am ascuns in restaurante micute in care am stat mai mult decat o facem in vacante, am vorbit cu oameni si cu noi, am baut Chianti si am citit. Eram restanta. Pe terasa camerei se simtea aroma de lamai si maslini, camelii si magnolii. Mirosea a ploaie si a seara tihnita. Intr-o dupa amiaza am urcat intr-o barca care ne-a dus, in cele din urma, catre insulele Borromeo. Atunci a aparut si soarele. O singura data! Dar suficient. Exista locuri pe care le-am vazut, mi-au placut, dar nu m-as intoarce. In Stresa, insa, m-as intoarce oricand. 

Daca mergeti in vacanta si ploua, nu pierdeti jumatate de zi, asa cum am facut eu. Ploaia va poate arata locuri pe care altfel, nu le-ati observa. Si-ar fi pacat.